Regizor artistic si producător spectacole musicale
A absolvit Academia de Teatru şi Film, Facultatea de Teatru, secţia Regie, în 2001, urmând apoi aceeaşi specializare în cadrul Masteratului (2004-2006) şi Doctoratului, obţinut în 2010.
În activitatea profesională, a fost consultant artistic al Teatrului „George Ciprian” din Buzău (2001-2002) şi ulterior director (2002-2006), producător general, manager şi organizator, în această perioadă întreprinzând numeroase proiecte. A fost, de asemenea, directorul şi managerul primelor trei ediţii ale Festivalului Internaţional de Teatru „Gala Noilor Generaţii – Capul de … Regizor”. În calitate de producător, a participat în 2003 la montarea primului spectacol de musical din Europa centrală şi de sud-est, „Godspell”, în regia lui Calvin McClinton (SUA) şi coregrafia Edie Cowan (SUA). În 2006, introduce Teatrul buzoian în cadrul reţelei EUNETSTAR II.
În perioada 2006 – 2012 a fost Director General al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. În 2008 devine Director și Producător General al Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă!”. A regizat mai multe spectacole de teatru, spectacole muzicale, operă și operetă, în ţară şi în Bucureşti, cele mai recente fiind „Liliacul” de Johann Strauss-fiul, „Paris, mon amour”, spectacol-colaj, „Voievodul ţiganilor” de Johann Strauss-fiul sau „Contesa Maritza” de Emmerich Kálmán”.
În această perioadă produce primele musicaluri sub licență din România – Romeo și Julieta (Gérard Presgurvic) și Rebecca (Sylvester Levay). Introduce pentru prima dată în România spectacole realizate în sistem de co-producție, alături de Teatrul de Operetă și Musical din Budapesta.
În perioada 2009-2013, a fost Manager al proiectului Sprijin pentru competenţe în artele spectacolului din România – SCENART, prin intermediul căruia Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” a devenit primul și singurul furnizor de formare autorizat pentru principalele meserii din domeniul artelor spectacolului. A fost formator pentru cursul de producător delegat de teatru, meserie pe care a introdus-o pe piața muncii din România, realizând alături de Accademia Teatro alla Scala, demersurile legale pentru formalizarea acesteia din punct de vedere legislație.
În anul 2010, pentru spectacolul „Liliacul”, primește atât Premiul „Actualitatea Muzicală” pentru regie, cât și Premiul pentru cel mai bun spectacol muzical al anului în cadrul Galei VIP pentru Artele Spectacolului. În anul 2012, Guvernul Republicii Maghiare îi acordă Premiul PRO CULTURA HUNGARICA.
Începând cu anul 2012, în calitate de Director și producător general al Operei Naționale București a produs un număr de peste 15 spectacole în premieră, cu echipe de creație internaționale. Printre acestea se numără:
• Fantoma de la Operă
• La traviata
• Rigoletto
• Falstaff
• Tosca
• La fille mal gardee
• La Sylphide
• Giselle
La cele de mai sus se adaugă evenimente precum Concursul Internațional de Canto “Grand prix de l’Opera”, care sub direcția sa devine singurul eveniment de acest tip din România și printre puținele din lume recunoscut de către Federația Mondială a Competițiilor Muzicale Internaționale. Concursul a avut anual participanți din peste 100 țări și un juriu format din personalități de referință la nivel internațional.
Totodată a produs evenimentul Promenada Operei, eveniment în aer liber cu o participare de peste 10.000 spectatori anual.
Printre artiștii și personalitățile cu care a colaborat în cei peste 15 ani de activitate se numără regizorii Stephen Barlow, Paul Curran, Graham Vick (unul dintre cei mai importanți regizori ai momentului, deținător printre altele a titulaturii de Membru de onoare a Royal Philharmonic Society, alături de personalități culturale precum Rossini, Brahms, Stravinsky, Schumann), coregrafi precum Johan Kobborg, Ethan Stiefel, cei mai importanți balerini ai momentului în lume (printre care Alina Cojocaru).
În 2015 a convins managementul rețelei Opera Europa (cea mai important platformă dedicată managerilor de opere din lume) să realizeze conferința de toamnă la București, în premieră în Europa de sud est ca o recunoaștere a revivalului artistic și muzical.
Tot în calitate de producător a adus publicului din București artiști precum Gotan Project, Pink Martini, Mariza, Tiger Lillies, mare parte din aceștia în premieră în România. Nu în ultimul rând a produs primul și unicul concert al artistei Laurie Anderson la București. Spectacolele și evenimentele produse au avut ecouri inclusiv la nivel internațional, acestea fiind menționate în ultimii ani în publicații precum: Dance Magazine, Opera Magazine, La Croix, Kronen Zeitung.
Pe parcursul celor peste 15 ani de activitate a gestionat bugete anuale de peste 10 mil. EUR, echipe și producții de anvergură (spectacole de operă și musical cu peste 150 oameni pe scenă). În 2016 a co-produs alături de Digiplex Cinema, primul musical licențiat – My Fair Lady, într-un spațiu neconvențional (cinema). In 2018 a fost co-producator si regizor al muzicalului “Mamma Mia” in Romania.